Mă trezesc din somn ca să scriu. Ca să imi fac bilanțul pe care de 15 ani mi-l refuz. Pentru că nu am fost în stare să ajung la niște concluzii, ci doar să constat că a mai trecut un an și eu nu-s sănătoasă.
Dar taman acum în an epidemic mă apucă. Știți ce mă apucă? Faptul că eu am trăit toate acestea. Simptome din cauza cărora cedam fizic de nenumărate ori. Apoi mă ridicam tremurând. Dar mă ridicam și o luam de la capăt. De aceea trebuie să scriu acum. Pentru că eu am fost acolo unde vă văd pe voi acum. Eu am avut timp să înțeleg și am avut timp suficient că să ajung acum să fiu detașată de moment ca să îl pot cuprinde într-o explicație. Și să vă spun vouă ce aveam eu nevoie să aud. Și să caut cuvintele potrivite pentru ca voi să auziți și să vă folosească.
Eu am dus majoritatea simptomelor despre care se vorbește în ultimul timp. Nu consider o coincidență, ci o datorie față de ce se întâmplă acum, ca voi să nu vă simțiți singuri cum am fost eu. Eu nu mi-am pierdut niciodata conștiența, n-am leșinat, n-am rămas fără pic de aer ca să fie nevoie să respire aparatele pentru mine. Spre acolo mă îndreptam cu pași repezi, mi-au spus și doctorii. Dar după atâta timp în care am reușit să mă agăț de fiecare bulă de aer și să nu fac pasul acela, după atâta timp, nu am nici un dubiu că orice simptom trece sau corpul se obișnuiește cu el. Gravitatea nu e a simptomului, a bolii în sine, gravitatea i-o dăm noi. O să vă spun mai încolo cum, dacă nu vă dați voi seama.
Pentru început vă dau un exemplu. Cel mai simplu. Eu n-am avut miros ani de zile și pentru asta m-am învățat să nu mai îmi pută nimic în toate sensurile, inclusiv cu efect asupra psihicului și caracterului. Am și avut răgazul să analizez toate aceste senzații fizice și legătura lor cu mine, cea care le trăiește. Pe mine lipsa mirosului m-a învățat să nu judec și să nu consider că ceea ce știu sau am învățat e mai mult sau mai bine față de ce știu alții. Și că nu e de ajuns să știu ceva, ci să probez ca fiind adevărat. Să îmi obțin propriul adevăr și să îl fac să lucreze pentru mine, așa cum și voi, ceilalți lucrați cu ceea ce știți că sunt adevărurile voastre. Dar merg mai departe în a afirma că adevărul meu nu trebuie să fie identic cu al vostru, ci să fie funcțional pentru mine. Între timp lucrez la a face diferenta dintre adevăr, obișnuință, credință, presupunere, părere. Și cum am ajuns la treapta asta, mi-a revenit și mirosul să mă ajute în acest caz la detalii. Un simț tare simplu, mirosul, când e cu noi, nici nu-l bagam în seamă. Dar dacă dispare, ne mirăm cât e de complex și la ce poate duce lipsa lui.
Așa că îmi permit să vă spun să nu vă deranjeze dacă pentru o perioadă rămăneți fără miros. Poate vrea să vă învețe ceva despre voi. La fel și gustul. Pentru că totul este despre voi, despre viața voastră, și mai mult, despre concepția voastră despre viață. Și din concepția voastră despre viață vine atitudinea. Și atitudinea e acea parte din noi care se manifestă în momentele în care ceea ce ni se întâmplă nu face parte din strategiile noastre și ne deviază din propria liniaritate.
Liniaritatea nu este naturală și viața intervine și ne dă brânci ca nu cumva să devină plictisitoare. Și noi reacționăm. Conștient sau neconștient. Și reacția noastră dă tonul a ceea ce vom trăi în continuare. Și aici se vede diversitatea în splendoarea ei.
Pentru că în fața aceluiași dușman fiecare reacționează în felul lui foarte personal. Când dușmanul e covidul, situația e la fel de personală. Am văzut că unii mor parcă prea repede, alții se îmbolnăvesc dar iși revin, alții rămân cu sechele, alții sunt asimptomatici.
Ei, v-ați întrebat ce îl face pe un asimptomatic să fie asimptomatic? Că vaccin nu a fost, că probabil imunostimulatoare n-a luat și nici nu s-au înfundat toți aliniat cu cele mai eficace tratamente anti.
M-am trezit din somn ca să încep să vă spun. Vă las ca, pentru ce am spus până acum, să sleep on it.
cosmina farcas 